Troparul Sfântului Atanasie al III-lea, patriarhul Constantinopolului, glasul 8:
Dumnezeiască odraslă a cretanilor, păstor al cetăţii celei împărăteşti şi povăţuitor sfinţit al creştinilor de la Dunăre, comoara cea de mult preţ a Harkovului, Atanasie înţelepte, primit-ai har bogat de Sus, cu nume nemuritor fiind. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1
Apărătorule al dreptei credinţe şi dăruitorule de vindecări preaminunate, Sfinte Ierarhe Atanasie, luminezi inimile noastre cu lumina faptelor tale slăvite şi ne întăreşti pe calea mântuirii. Pentru aceasta şi noi, cu smerenie, aducem ţie cântare de laudă, împreună cu îngerii zicând: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!
Icosul 1
Înger locuitor pe pământ şi om ceresc te-ai arătat tuturor în lume, Sfinte Ierarhe Atanasie, biruind prin străduinţele tale firea cea trecătoare şi umplându-te de dumnezeieşti daruri, prin harul Preasfântului Duh. De aceea, într-un glas, toţi credincioşii, primind prin sfintele tale moaşte mulţime de vindecări, îţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, slujitor preaales al Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, căutător neostenit al Împărăţiei netrecătoare;
Bucură-te, împlinitor desăvârşit al poruncilor sfinte;
Bucură-te, învăţător preaînţelept al dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, apărător neînfricat al credinţei, multpătimitor;
Bucură-te, ierarh luminat, al adevărului cel veşnic vestitor;
Bucură-te, propovăduitor al lui Hristos şi în suferinţă;
Bucură-te, mărturisitor al Lui cu fierbinte dorinţă;
Bucură-te, tămăduitor minunat al celor fără de scăpare;
Bucură-te, sprijinitor smerit al celor ce caută vindecare;
Bucură-te, sfinte care povăţuieşti spre cele duhovniceşti;
Bucură-te, călăuzitor desăvârşit spre lăcaşurile cereşti;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!
Condacul 2
Din părinţi dreptcredincioşi şi de bun neam în insula Creta născându-te, te-ai dăruit din fragedă vârstă învăţăturii dumnezeieştilor Scripturi şi dogmelor creştineşti, luminându-ţi mintea cu înţelegerea celor mai presus de fire. Iar prin râvna ta plină de credinţă, ai dobândit şi înţelepciunea lumească, arătându-te vas ales al cerescului Părinte, Căruia neîncetat Îi cântai: Aliluia!
Icosul 2
Crescut în patria Sfântului Apostol Tit, ai căutat încă din tinereţe, Sfinte Atanasie, a afla înţelesul cel tainic al cunoştinţei, adunând ca o albină de la şcolile timpului întreaga învăţătură de suflet folositoare. Ai devenit dascăl iscusit şi, darul vorbirii în multe limbi dobândind, ai tălmăcit Psaltirea proorocului David, arătându-te astfel mare învăţător al credinţei. Pentru aceasta şi noi, cu bucurie, îţi cântăm:
Bucură-te, pildă de sârguinţă, care din copilărie lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, tânăr plin de râvnă, care cunoştinţa dumnezeiască ai căutat;
Bucură-te, tâlcuitor iscusit al psalmilor în grai elinesc;
Bucură-te, învăţător mult lăudat pe pământ românesc;
Bucură-te, minte luminată, căutătoare de cele cereşti;
Bucură-te, veşmânt plin de slavă al cunoştinţei dumnezeieşti;
Bucură-te, vers înmiresmat al harului dăruitor de înţelepciune;
Bucură-te, comoară de sfinte cuvinte dobândite în rugăciune;
Bucură-te, carte tainică, plină de îndemn duhovnicesc;
Bucură-te, slovă adâncă a Cuvântului ceresc;
Bucură-te, fântână a învăţăturii de sus insuflate;
Bucură-te, sfeşnic al luminii pururi neînserate;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!
Condacul 3
Viaţă pustnicească dorind şi pe Dumnezeu cinstind mai mult decât deşertăciunile lumii, ai părăsit patria natală şi te-ai îndreptat spre locuri pline de linişte duhovnicească, făcându-te monah îmbunătăţit şi călător înţelept spre patria cerească. Pentru aceasta ai fost aşezat în rândul slujitorilor sfinţiţi şi cu bucurie cântai Mântuitorului Hristos: Aliluia!
Icosul 3
Ca pe o grădină, cu florile virtuţilor ţi-ai împodobit sufletul, fericite Atanasie, locuitor fiind al Muntelui Athos, grădina duhovnicească a Născătoarei de Dumnezeu, unde povăţuitor încercat te-ai arătat nevoitorilor din sihăstrie. Prin străduinţele tale, s-a rezidit Schitul Sfântului Andrei, care s-a arătat loc sfinţit de neîncetată rugăciune. Alinându-ne de dumnezeiescul dar ce ţi s-a dat, cu umilinţă îţi grăim:
Bucură-te, floare a nevoinţei monahiceşti;
Bucură-te, casă a pâinii celei duhovniceşti;
Bucură-te, vas preacurat al Duhului Mângâietor;
Bucură-te, înger în trup, pe pământ trăitor;
Bucură-te, smerenie înaltă ce stăpâneşti peste patimi;
Bucură-te, munte aspru al pocăinţei pline de lacrimi;
Bucură-te, cămară a tăcerii celei înţelegătoare;
Bucură-te, rugăciune către Hristos mijlocitoare;
Bucură-te, apă prefăcută în vin de dumnezeiescul har;
Bucură-te, smochin roditor înnoit prin puterea cerescului dar;
Bucură-te, haină de nuntă a minţii depărtate de tot ce-i pământesc;
Bucură-te, drahmă duhovnicească ce porţi chipul Împăratului ceresc;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!
Condacul 4
Vestirea faptelor tale minunate a făcut înconjurul lumii, iar marele între patriarhi Chiril te-a chemat la Constantinopol pentru a întări Biserica creştină greu încercată de tulburarea necredincioşilor. Fără de şovăire te-ai alăturat, sfinte, cinstitorilor de Dumnezeu şi luptător neînfricat pentru apărarea ortodoxiei te-ai arătat, cântând cu osârdie Celui Atotstăpânitor: Aliluia!
Icosul 4
Ca o cetate a credinţei te-ai arătat lumii, Sfinte Atanasie, adăpostind sub zidurile tale duhovniceşti sufletele doritoare de mântuire. Lăudându-ţi neostenita străduinţă şi puterea cu care te-a întărit Dumnezeu spre lucrarea faptelor bune, cu mulţumire grăim unele ca acestea:
Bucură-te, propovăduitor înţelept al dreptei cunoştinţe;
Bucură-te, luptător neînfrânt, care ai biruit deşartele credinţe;
Bucură-te, apostol al Cuvântului ce te-ai făcut tuturor întărire;
Bucură-te, năvod duhovnicesc aruncat lumii spre mântuire;
Bucură-te, străduinţă vie, care lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, râvnă sfântă, care cu slavă ai fost încununat;
Bucură-te, toiag al puterii dumnezeieşti în lume arătată;
Bucură-te, vargă a dreptăţii, spre necredincioşi îndreptată;
Bucură-te, apă prin care focul rătăcirilor străine s-a stins;
Bucură-te, foc ce văpaia dumnezeieştilor dogme ai aprins;
Bucură-te, candelă a Adevărului Care în lume a biruit;
Bucură-te, sabie, prin care ura necredincioşilor s-a zdrobit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!
Condacul 5
Ales fiind mitropolit al cetăţii Tesalonicului şi pe scaunul Sfântului Grigorie Palama fiind aşezat, te-ai arătat corabie duhovnicească pentru creştinii tăi, povăţuindu-i la limanul mântuirii. Multe asupriri ai răbdat, Sfinte Atanasie, în temniţă ai fost închis şi umilinţe de la slujitorii minciunii cu bărbăţie ai pătimit, dar şi în încercări ai slăvit pe Hristos, Marele Arhiereu, cântându-I: Aliluia!
Icosul 5
În tronul patriarhal al Constantinopolului pentru scurtă vreme ai fost aşezat, preaînţelepte, dovedindu-te un mare luminător al tainelor Bisericii, încât lumea s-a întărit cu bogăţia faptelor tale minunate. Pentru aceasta şi noi, sub omoforul tău cel plin de binecuvântare, îţi cântăm aşa:
Bucură-te, podoabă a arhiereilor binecredincioşi;
Bucură-te, păstor bun al creştinilor evlavioşi;
Bucură-te, învăţător neobosit al tainelor cereşti;
Bucură-te, vestitor sfinţit al voilor dumnezeieşti;
Bucură-te, cuvântător slăvit, care Sfântului Ioan Gură de Aur te-ai asemănat;
Bucură-te, ierarh preaînţelept, care Sfântului Grigorie Teologul i-ai urmat;
Bucură-te, zid nestricat, întărit de puterile îngereşti;
Bucură-te, semănător nemitarnic al păcii duhovniceşti;
Bucură-te, fântână din care izvorăşte apă vindecătoare;
Bucură-te, vultur înălţat deasupra celor trecătoare;
Bucură-te, turn neclintit care înveţi chipul pocăinţei;
Bucură-te, scară ce ne urci spre înălţimea cunoştinţei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!
Condacul 6
Vremuri potrivnice te-au împiedicat, ierarhe prealăudate, să-ţi păstoreşti credincioşii, următor făcându-te Sfântului Atanasie cel Mare în surghiun şi suferinţe. De aceea, ai căutat ocrotire la mult milostivul voievod Vasile al Moldovei, care te-a primit în cetatea Iaşilor, la puţină vreme după aducerea moaştelor Sfintei Parascheva, iar mai apoi te-a aşezat în Mănăstirea Sfântului Nicolae de la Galaţi şi ţi-a rânduit cele de trebuinţă, dorind ca şi în primitorul pământ românesc să cinsteşti pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!
Icosul 6
Asemenea Sfântului Apostol Andrei, luminător al binecredinciosului nostru popor te-ai arătat, Sfinte Atanasie, păstorind cu înţelepciune turma cea duhovnicească încredinţată ţie. Iar noi, cei ce am moştenit ca dar amintirea vieţii tale în aceste locuri, cu mulţumire te lăudăm şi te cinstim zicând:
Bucură-te, brazdă a credinţei în pământ românesc;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii pentru cinul monahicesc;
Bucură-te, lucrător iscusit în via duhovnicească;
Bucură-te, pom cu bună roadă în livada cerească;
Bucură-te, glas păstoresc al sfintei cunoştinţe;
Bucură-te, pildă înaltă de neostenite sârguinţe;
Bucură-te, luminător al inimilor întărite cu dumnezeiască bărbăţie;
Bucură-te, călăuză credincioasă spre cereasca Împărăţie;
Bucură-te, izvor din care primim apa curăţirii;
Bucură-te, adânc de înţelepciune ce arăţi calea mântuirii;
Bucură-te, iconom credincios al vistieriilor Duhului;
Bucură-te, tâlcuitor înţelept al tainelor văzduhului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!
Condacul 7
Nu ai precupeţit, Sfinte Sfinţite Părinte Atanasie, nici un efort pentru ajutorarea creştinilor pe care i-ai păstorit. Nici povara bătrâneţilor, nici suferinţele trupeşti nu te-au oprit a călători în ţinuturile Rusiei spre a aduna daruri, prin care să acoperi o parte din trebuinţele cetăţilor ortodoxiei asuprite de duşmani. Pentru aceasta, toţi te-au cinstit, căci nimic nu împlineai fără să cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 7
Arătat-a întru tine făptură nouă Ziditorul tuturor, căci, covârşind cele omeneşti prin dobândirea darurilor celor dumnezeieşti, te-ai făcut chip de milostivire desăvârşită, prealăudate Atanasie! Iar noi, înţelepţindu-ne prin tine, cu laude îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, adânc de milă revărsată peste lume;
Bucură-te, chip al blândeţilor încununat cu fapte bune;
Bucură-te, dragoste dumnezeiască, oamenilor mărturisită;
Bucură-te, hrană cerească, cu evlavie tuturor dăruită;
Bucură-te, sare a pământului care dregi sufletul râvnitor;
Bucură-te, mir nedeşertat, dăruit din belşug spre cel nevoitor;
Bucură-te, bogăţie de milostivire pentru păstoriţii credincioşi;
Bucură-te, rugăciune neîncetată pentru cei neputincioşi;
Bucură-te, liman lin al celor pe care îi povăţuieşti;
Bucură-te, bun samarinean al turmei duhovniceşti;
Bucură-te, bucurie a lumii, către credincioşi cel dintâi slujitor;
Bucură-te, nădejde de mântuire, în necazuri ajutător;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!
Condacul 8
Străină viaţă petrecând pe pământ, Sfinte Atanasie, te-ai înstrăinat de lumea aceasta, mutându-te în locaşurile cele cereşti când te aflai pe drumul de întoarcere spre mănăstirea ta din oraşul de pe Dunăre. Şi, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ţi-ai dăruit sufletul în mâinile Lui, la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă”. Pentru aceasta, cinstindu-te cu evlavie, Îi cântăm împreună cu tine Mântuitorului Hristos cântarea: Aliluia!
Icosul 8
Credinţa cea dreaptă păzind, calea săvârşind şi plin de virtuţi fiind, ţi-ai săvârşit viaţa pământească, iar sufletul a trecut în odihna cea veşnică, primind plata ostenelilor şi neodihnelor tale din lumea aceasta. Pentru aceasta, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, sfinte, care lângă tronul Preasfintei Treimi te odihneşti;
Bucură-te, preamărite, care mulţime de vindecări ne dăruieşti;
Bucură-te, om desăvârşit, pentru îngeri străină uimire;
Bucură-te, înger trupesc călăuzitor spre mântuire;
Bucură-te, biruitor înţelept al încercărilor pământeşti;
Bucură-te, călăuzitor smerit spre lăcaşurile cereşti;
Bucură-te, candelă aprinsă ce străluceşti în lumină;
Bucură-te, rază pururea vie pe bolta senină;
Bucură-te, bob sfărâmat care te faci pâine duhovnicească;
Bucură-te, viţă de taină ce dăruieşti băutură cerească;
Bucură-te, icoană a Împărăţiei arătată pe pământ;
Bucură-te, biserică vie în care sălăşluieşte Duhul Sfânt;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!
Condacul 9
Toată firea îngerească s-a minunat de slăvita arătare a cinstitelor tale moaşte, căci, după opt ani de la aşezarea ta în mormânt, trupul ţi-a fost găsit întreg şi plin de duhovnicească mireasmă. Şi astfel, şezător în scaunul tău păstoresc, ne binecuvântezi şi te arăţi lumii întregi, care cinstesc sfintele tale moaşte, slăvind pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!
Icosul 9
Retorii cei mult vorbitori nu se pricep să spună cum tu, Sfinte Atanasie, om pământesc fiind, te-ai ridicat la slava cerească şi, prin sfintele tale moaşte, dăruieşti acum mulţime de tămăduiri. Drept aceea, preamărind multele tale minuni pe care le săvârşeşti neîncetat asupra celor ce cinstesc sfinţitul tău trup, te lăudăm cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, lumină a lumii care sub obroc nu s-a putut pune;
Bucură-te, nesecat izvor de fapte bune;
Bucură-te, tămăduitor plin de dumnezeiască doctorie;
Bucură-te, izbăvitor şi dătător de bucurie;
Bucură-te, apă vindecătoare a bolilor nevindecate;
Bucură-te, nădejde tare a celor cufundaţi în păcate;
Bucură-te, luptător împotriva patimilor sufleteşti;
Bucură-te, vindecător al neputinţelor trupeşti;
Bucură-te, rugător pentru cei ce se roagă cu credinţă;
Bucură-te, dăruitor de puteri şi cunoştinţă;
Bucură-te, leac al celor lipsiţi de sănătate;
Bucură-te, alinare a sufletelor întristate;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!
Condacul 10
Vrând să lumineze lumea cu pilda vieţii tale celei desăvârşite, Împodobitorul tuturor a arătat în cetatea Harkovului chipul faptelor tale preaînţelepte, aşezându-ţi sfintele moaşte spre cinstire şi închinare. Pentru aceasta, lăudând dumnezeiasca Sa purtare de grijă, strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10
Departe fiind cu trupul de Moldova de Jos, cu duhul nicicând nu ne-ai părăsit, Sfinte Ierarhe, ocrotindu-ne în chip minunat din înălţimea lăcaşului tău ceresc. Iar noi, care ne-am învrednicit a te afla cald sprijinitor, cu bucurie te slăvim zicând:
Bucură-te, sfinte, care de credincioşii de la Dunărea de Jos nu te-ai depărtat;
Bucură-te, păstor plin de milostivire, care mereu i-ai ascultat;
Bucură-te, povăţuitor iscusit, care de rugăciunile tale nu ne lipseşti;
Bucură-te, prieten adevărat, care mulţime de îndurări neîncetat ne dăruieşti;
Bucură-te, înţelepciune, care deşertăciuni pe cele trecătoare le-ai socotit;
Bucură-te, slavă dumnezeiască, prin care spre cele înalte am privit;
Bucură-te, poartă a cerului arătată nouă spre mântuire;
Bucură-te, lăcaş sfinţit, care ne mijloceşti izbăvire;
Bucură-te, uşă a tainelor dorită nespus;
Bucură-te, cheie a Împărăţiei celei de sus;
Bucură-te, chivot purtător de mană cerească;
Bucură-te, altar pe care se jertfeşte voia omenească;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!
Condacul 11
Cunoscând evlavia credincioşilor de la Dunăre, te-ai dăruit şi lor, mărite Atanasie, printr-o părticică a sfintelor tale moaşte, cu nespusă bucurie fiind primit de poporul cel binecredincios, după mai bine de trei veacuri de la slăvita ta adormire. De aceea, cinstind darul cel primit prin tine, înălţăm lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
Icosul 11
Făclie primitoare de lumină de la cerescul Împărat, luminând pe cei din întunericul necunoştinţei, te-ai arătat tuturor, Sfinte Atanasie, iar acum binecuvântezi şi întăreşti şi sufletele creştinilor din ţara noastră. De aceea, cu bucurie te cinstim cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, sămânţă nerătăcită a Semănătorului duhovnicesc;
Bucură-te, talant înmulţit în vistieria Împăratului ceresc;
Bucură-te, văpaie a credinţei ce aprinzi mintea plină de înţelepciune;
Bucură-te, rouă cerească ce rourezi inima cu străină minune;
Bucură-te, casă însufleţită ridicată pe stânca dreptei credinţe;
Bucură-te, rug nears arătat în muntele sfinţitoarei cunoştinţe;
Bucură-te, hrană duhovnicească, liniştitoare a sufletelor tulburate;
Bucură-te, băutură înţelegătoare, întăritoare a cugetelor curate;
Bucură-te, lumină lină a zilei celei neapuse;
Bucură-te, zefir mângâietor al bucuriei nespuse;
Bucură-te, sfeşnic duhovnicesc luminat prin curăţie;
Bucură-te, oglindă dumnezeiască ce ne arăţi cereasca Împărăţie;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!
Condacul 12
Suflarea creştinească a cetăţii Galaţilor te-a lăudat, cu bucurie, când veşmântul care a îmbrăcat sfintele tale moaşte a fost primit ca un dar de mare preţ. Iar acum, cu evlavie sărutându-l, îţi mulţumim şi cântăm lui Dumnezeu, Cel ce Se preaslăveşte în Sfinţii Săi: Aliluia!
Icosul 12
Cântând şi slăvind viaţa ta cea plină de virtute şi minunile tale pe care pururea le faci pentru noi, mărite ierarhe, te cinstim ca o mărturie văzută a unităţii Bisericii lui Hristos. Căci tu ai adus laolaltă, la Dumnezeu, pe creştinii greci, români şi slavi răspândiţi în laturile lumii şi i-ai înfăţişat ofrandă bineplăcută Mântuitorului Hristos. Pentru aceasta, cu toţii te cinstim cu laude ca acestea:
Bucură-te, comoară duhovnicească dăruită credincioşilor;
Bucură-te, viaţă închinată cu dragoste tuturor ortodocşilor;
Bucură-te, îndreptător sfinţit al vieţii creştineşti;
Bucură-te, locuitor desăvârşit al lăcaşurilor cereşti;
Bucură-te, spic al cunoştinţei ce însutit ai rodit;
Bucură-te, aluat sfânt ce frământătura lumii ai dospit;
Bucură-te, temelie a Împărăţiei cerurilor tuturor arătată;
Bucură-te, jertfă neobosită, de Hristos încununată;
Bucură-te, rază înţelegătoare a Soarelui Care luminează întreaga lume;
Bucură-te, fierbinte mijlocitor pentru noi, cei ce lăudăm al tău nume;
Bucură-te, vas preaales al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, sfântă lumină între sfinte lumini;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!
Condacul 13
O, Sfinte Ierarhe Atanasie, îndreptător al credinţei şi grabnic ajutător în necazuri, primeşte aceste puţine rugăciuni ale noastre şi le înalţă cerescului Împărat, ca, prin tine dobândind milostivire, lui Dumnezeu, Cel ce te-a încununat în lăcaşurile Sale cele veşnice, să-I cântăm neîncetat: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori)
Icosul 1
Înger locuitor pe pământ şi om ceresc te-ai arătat tuturor în lume, Sfinte Ierarhe Atanasie, biruind prin străduinţele tale firea cea trecătoare şi umplându-te de dumnezeieşti daruri, prin harul Preasfântului Duh. De aceea, într-un glas, toţi credincioşii, primind prin sfintele tale moaşte mulţime de vindecări, îţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, slujitor preaales al Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, căutător neostenit al Împărăţiei netrecătoare;
Bucură-te, împlinitor desăvârşit al poruncilor sfinte;
Bucură-te, învăţător preaînţelept al dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, apărător neînfricat al credinţei, multpătimitor;
Bucură-te, ierarh luminat, al adevărului cel veşnic vestitor;
Bucură-te, propovăduitor al lui Hristos şi în suferinţă;
Bucură-te, mărturisitor al Lui cu fierbinte dorinţă;
Bucură-te, tămăduitor minunat al celor fără de scăpare;
Bucură-te, sprijinitor smerit al celor ce caută vindecare;
Bucură-te, sfinte care povăţuieşti spre cele duhovniceşti;
Bucură-te, călăuzitor desăvârşit spre lăcaşurile cereşti;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!
Condacul 1
Apărătorule al dreptei credinţe şi dăruitorule de vindecări preaminunate, Sfinte Ierarhe Atanasie, luminezi inimile noastre cu lumina faptelor tale slăvite şi ne întăreşti pe calea mântuirii. Pentru aceasta şi noi, cu smerenie, aducem ţie cântare de laudă, împreună cu îngerii zicând: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!
Rugăciune către Sfântul Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului
O, Sfinte şi întru tot lăudate Părinte Atanasie, apărător neostenit al credinţei şi vindecător milostiv al credincioşilor de pretutindeni, auzi-ne pe noi în ceasul acesta şi ne dăruieşte cele bune şi de folos sufletelor noastre. Roagă pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care L-ai iubit fierbinte, să coboare peste noi dumnezeiescul Său har, ca să te lăudăm cu alese cuvinte şi să îţi dăruim ofranda sufletelor noastre rugătoare.
Păzeşte-ne pe noi şi ne îndreaptă viaţa pe calea mântuirii. Pe cei slabi îi întăreşte, pe cei tulburaţi îi povăţuieşte, pe cei bolnavi îi tămăduieşte, pe cei rătăciţi îi uneşte cu Sfânta şi apostoleasca Biserică a Mântuitorului Hristos. Fii tuturor toate cele de trebuinţă: orfanilor – părinte, bătrânilor – sprijinire, săracilor – ajutător în suferinţă, celor pe care nu îi iubeşte nimeni – prieten şi mijlocitor în neputinţă. Nu lăsa fără de milostivirea ta pe cei încercaţi de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de asuprirea altor oameni sau de războiul dintre noi. Pe noi, pe toţi, ne întăreşte în dragoste şi frăţietate, arătându-ne fii ai luminii şi ai veşnicei Împărăţii.
Părinte sfinte, tu ai păstorit cu râvnă credincioşii din cetatea Tesalonicului, din cetatea cea mare a lui Hristos de la Constantinopol şi din Moldova, iar după sfârşitul tău, ne dăruieşti vindecări prin sfintele tale moaşte care odihnesc în pământul Ucrainei. De aceea, cu umilinţă te rugăm: sădeşte în inimile noastre dorul şi dragostea pentru unitatea tuturor drept măritorilor tăi în Sfânta noastră Biserică, aşa cum tu, ca un înţelept ierarh şi învăţător, ai săvârşit printre felurite neamuri aceeaşi bineplăcută lucrare, adunându-le şi înfăţişându-le Dumnezeului celui Viu.
Iar nouă, poporului cel credincios de la Dunăre, care te-am cinstit cu bucurie în Mănăstirea „Sfântul Nicolae” de la Galaţi vreme de doisprezece ani, înnoieşte-ne astăzi darul dreptei credinţe şi al milostivirii iubitoare de semeni, pe care l-ai arătat străbunilor noştri. Prin puterea sfintelor tale moaşte şi prin binecuvântarea veşmintelor pline de sfinţenia trupului tău, ridică mintea noastră spre cele cereşti şi dăruieşte tămăduiri bolilor noastre sufleteşti şi trupeşti. Ajută-ne pe noi, sfinte, să ne zidim duhovniceşte, prin depărtarea de la tot răul pierzător de suflet, ca împreună să lăudăm pe Dumnezeu, Cel în Treime slăvit şi închinat, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.