BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Acatistul Sfântului Arhanghel Gavriil


Condacul 1
Ca o stea înaintemergătoare Soarelui dreptăţii te-ai coborât la Cerul Cel prealuminat, la Născătoarea de Dumnezeu, ca să îi vesteşti apropierea zilei mântuirii a toată lumea, întâmpinându-o cu cântări de: Aliluia!

Icosul 1
Ca o floare culeasă din grădina Raiului ai adus Fecioarei Preacurate cântarea cea veselitoare "Bucură-Te!", care umple inima de mireasma credinţei şi pleacă şi gândurile noastre smerite a te cinsti pe tine cu flori de cuvinte ca acestea:
Bucură-te, crin sfinţit întru adierile Duhului;
Bucură-te, rază plinitoare a voii dumnezeieşti;
Bucură-te, vestitorul Darului Celui Nevăzut;
Bucură-te, descoperitor al legământului pecetluit;
Bucură-te, grabnic plinitor al cuvântului dumnezeiesc;
Bucură-te, veselia celor ce nădăjduiesc în mila Domnului;
Bucură-te, dar ceresc vestind apropierea darului mântuirii;
Bucură-te, oglindă întru care se închipuie taine cereşti;
Bucură-te, frumuseţe dulce ce alungă frica;
Bucură-te, aripă a voii dumnezeieşti;
Bucură-te, cântec ceresc întru auzul inimii;
Bucură-te, podoabă a lumii îngereşti;
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Gavriile, rază vestitoare a Soarelui dreptăţii!

Condacul 2
Ochii sufletului proorocului Daniil i-ai luminat, cel ce eşti rază a tainelor lui Dumnezeu vestitoare, şi l-ai făcut să înţeleagă venirea lui Hristos, Căruia cetele îngerilor strigă neîncetat: Aliluia!

Icosul 2
Naşterea lui Samson ai binevestit femeii lui Manoe, iar acum vesteşte şi nouă, celor cu suflete sterpe de orice virtute, apropierea izbăvirii din robia celui viclean, ca să îţi aducem drept mulţumire spice de gânduri ca acestea:
Bucură-te, mângâierea celor doritoare de prunci;
Bucură-te, pecetluirea darului celor ce se nasc;
Bucură-te, alungarea viforului ispitelor;
Bucură-te, cetate nebiruită a mântuirii credincioşilor;
Bucură-te, dezlegarea nerodirii inimilor;
Bucură-te, spic de hrăneşte dorirea de cele dumnezeieşti;
Bucură-te, masă cerească a Luminii;
Bucură-te, tămâie a rugăciunii bineprimite;
Bucură-te, risipirea furtunii patimilor;
Bucură-te, dezlegarea blestemului pântecelor neroditoare;
Bucură-te, bucuria celor covârşiţi de întristare;
Bucură-te, cercetarea celor din necazuri;
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Gavriile, rază vestitoare a Soarelui dreptăţii!

Condacul 3
Sfinţilor Ioachim şi Ana le-ai vestit primirea Darului de mântuire, a Fântânii dumnezeieşti, Care avea să adape toată lumea însetată de mântuire, prin purtarea în pântecele Său a Adâncului milostivirii, Căruia cu glasuri neîncetate toată făptura Îi strigă: Aliluia!

Icosul 3
De-a dreapta altarului tămâierii ai stat şi naşterea Înaintemergătorului ai vestit marelui prooroc Zaharia, iar acum însuţi adu jertfe de rugăciuni în cămara cea cerească, ca să se dezlege nerodirea sufletelor noastre şi să ne facem născători de virtuţi, mulţumiri ca acestea aducându-ţi ţie:
Bucură-te, că ai vestit pe privighetoarea pustiei;
Bucură-te, nor uşor plin de dumnezeiască binecuvântare;
Bucură-te, că pedeapsă ai vestit celui neîncrezător;
Bucură-te, înger vestitor al îngerului pământesc;
Bucură-te, minune vestitoare de minuni prea mari;
Bucură-te, fulger ce risipeşti norul îndoielilor;
Bucură-te, vas al milei udând pământul cu binecuvântare cerească;
Bucură-te, că auzi suspinurile celor greu ispitiţi;
Bucură-te, că legi rănile noastre din păcate;
Bucură-te, mir ce bineînmiresmezi sufletele smerite;
Bucură-te, că opreşti năvala valurilor ispitelor;
Bucură-te, liman de scăpare al celor greu încercaţi în boli;
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Gavriile, rază vestitoare a Soarelui dreptăţii!

Condacul 4
După porunca dumnezeiască pe Fecioara ai hrănit în Sfânta Sfintelor cu mană îngerească şi ai deşteptat-o întotdeauna a înălţa Stăpânului la jertfelnicul inimii Sale curate tămâia cântărilor de: Aliluia!

Icosul 4
Deschide şi ferestrele inimii mele şi pe scara rugăciunii urcându-te, adu-mi şi mie hrana cea înţelegătoare a cuvintelor dumnezeieşti, ca la masa sufletului meu să ospătez împreună cu Hristos şi Sfinţii Îngeri, veselindu-mă de laude ca acestea:
Bucură-te, povăţuitorul sufletelor celor smerite;
Bucură-te, împodobitorul inimilor celor curate cu gânduri cereşti;
Bucură-te, mir preabogat al minţilor înţelepte;
Bucură-te, vas ce picură mila cea dumnezeiască;
Bucură-te, rouă ce stinge văpaia patimilor noastre trupeşti;
Bucură-te, trezvia minţilor celor înduhovnicite;
Bucură-te, pecetea darului grăitorilor de Dumnezeu;
Bucură-te, sălaş ceresc al minunilor;
Bucură-te, învăţătorule al curăţiei;
Bucură-te, binecuvântarea maicilor celor evlavioase;
Bucură-te, dulceaţa înţelegerilor înalte;
Bucură-te, pom al Raiului ce hrăneşte minţile credincioşilor;
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Gavriile, rază vestitoare a Soarelui dreptăţii!

Condacul 5
Marea taină a zămislirii Cuvântului în pântece fecioresc ţie ţi s-a descoperit, slujitorule al Treimii, şi măcar că te mirai în sine de cele nepătrunse nici de minte îngerească, te-ai grăbit a merge către Cea plină de dar şi ai aduce vestirea cea minunată, cântând Domnului: Aliluia!

Icosul 5
În vis te-ai arătat dreptului Iosif, alungând teama şi vădind nevinovăţia Fecioarei, iar la judecata lui Hristos, când se vor vădi păcatele noastre, prin rugăciunile tale arată-ne pe noi neosândiţi de dreptatea dumnezeiască şi născători de virtuţi mai înainte de sfârşitul pământesc, ca să te fericim cu cântări de laudă ca acestea:
Bucură-te, liniştea logodnicului Preacuratei;
Bucură-te, glas vestitor al dreptăţii dumnezeieşti;
Bucură-te, râu al păcii din pacea lui Hristos;
Bucură-te, potolirea valurilor gândurilor necuvioase;
Bucură-te, înfrânarea celor râvnitori de curăţie;
Bucură-te, apărătorul nebiruit al celor ce te cinstesc pe tine;
Bucură-te, lucrătorul ospăţului celui duhovnicesc;
Bucură-te, hrana cea tare a inimilor iubitoare de înţelepciune;
Bucură-te, risipirea norului gândurilor întunecate;
Bucură-te, rază mângâietoare a sufletelor smerite;
Bucură-te, pod al împăcării cu Dumnezeu;
Bucură-te, ploaie cerească peste sufletele curate;
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Gavriile, rază vestitoare a Soarelui dreptăţii!

Condacul 6
Păstorilor celor simpli le-ai descoperit taina naşterii Cuvântului şi ai povăţuit gândurile inimilor lor ca întru bucurie să salte cu dragoste în cântări de: Aliluia!

Icosul 6
Cu vestiri de bucurie ai încununat pământul şi toată întristarea celor deznădăjduiţi ai alungat cu strălucirea minunilor tale, de care învredniceşte şi pe cei ce te cinstesc pe tine aşa:
Bucură-te, risipirea legăturii întristării;
Bucură-te, cununa celor evlavioşi;
Bucură-te, mirul cel scump al celor iubitori de înţelepciune;
Bucură-te, lăcaşul cinstit al bucuriei;
Bucură-te, steauna călăuzitoare către pământul mântuirii;
Bucură-te, crinul cel tainic al iubitorilor fecioriei;
Bucură-te, mireasma cea tainică a Sfinţilor;
Bucură-te, minte luminată de Raza vieţii;
Bucură-te, izvorul binecuvântat al darurilor dumnezeieşti;
Bucură-te, scânteia cuvintelor Vieţii;
Bucură-te, condei iscusit al Înţelepciunii;
Bucură-te, cărare sfinţită a voii dumnezeieşti;
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Gavriile, rază vestitoare a Soarelui dreptăţii!

Condacul 7
Învierea lui Hristos o ai vestit femeilor mironosiţe şi lumina vestirii tale a întâmpinat cu bucurie pe toţi, cei ce aşteptau vederea Cuvântului cu inimi smerite, cântându-I în taină: Aliluia!

Icosul 7
Ca unul ce ai venit cu frică fericite, către Preacurata Fecioară, aducându-i Ei dumnezeiasca vestire de bucurie prin care negura întristării a fost risipită, alungă norii patimilor mele şi străluceşte-mi raza veseliei, ca să te măresc pe tine aşa:
Bucură-te, izvorul binecuvântat al bucuriei;
Bucură-te, pecetea legământului dumnezeiesc;
Bucură-te, iscusit grăitor de cele înalte;
Bucură-te, nimicirea cugetelor celor rele;
Bucură-te, oglinda închipuirilor dumnezeieşti;
Bucură-te, slujitor al tainelor înfricoşătoare;
Bucură-te, temelia vestirilor mântuitoare;
Bucură-te, cetatea cea sfinţită a Cuvântului;
Bucură-te, bucuria lăudătorilor Treimii;
Bucură-te, lucrător neostenit la mântuirea lumii;
Bucură-te, nimicirea blestemului lui Adam prin cuvânt;
Bucură-te, nădejdea bucuriei Evei;
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Gavriile, rază vestitoare a Soarelui dreptăţii!

Condacul 8
Ca unul ce slujeşti împreună cu cetele îngereşti în hora cea nesfârşită a Treimii, pe scara cuvântului dă-mi trecere lină, ca să aduc Stăpânului jertfe de cântări: Aliluia!

Icosul 8
Tainele cele ascunse lumii îngereşti şi omeneşti ţie ţi s-au descoperit prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, făcându-te trâmbiţă a vestirilor de bucurie; acum vesteşte şi sufletului meu încetarea întristării şi sălăşluirea la limanul Cuvântului, unde să-ţi cânt ţie:
Bucură-te, văzătorule al tainelor prealuminate;
Bucură-te, mână lucrătoare a voii dumnezeieşti;
Bucură-te, fulger prea frumos al darurilor cereşti;
Bucură-te, adiere dulce a bucuriei întru Hristos;
Bucură-te, cercetarea grabnică a celor răniţi de întristare;
Bucură-te, sălăşluirea tuturor în pământul mântuirii;
Bucură-te, bucuria celor iubitori de prunci;
Bucură-te, adăparea celor însetaţi de înţelepciune;
Bucură-te, minte prea înaltă a însemnărilor duhovniceşti;
Bucură-te, carte întru care s-a scris taina întrupării Cuvântului;
Bucură-te, călăuzirea magilor spre Adevăr;
Bucură-te, apărarea lor de mânia lui Irod;
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Gavriile, rază vestitoare a Soarelui dreptăţii!

Condacul 9
Stând acum în mijlocul cetei îngereşti şi înălţând laudă Ziditorului, auzi şi suspinurile inimilor noastre şi gândurile ce strigă către tine în necazuri, aducând Domnului laudă de mulţumire prin tine: Aliluia!

Icosul 9
Ca unul ce eşti apărător nebiruit al monahilor şi povăţuitor fecioarelor, nu te depărta nici de cei ce petrec în lume şi sunt ameninţat de grijile acestui veac, ca toţi adunându-ne într-un gând iubitor să-ţi înălţăm cântări ca acestea:
Bucură-te, floare a Împărăţiei cerurilor;
Bucură-te, îndrumătorul paşilor noştri pe cărarea rugăciunii;
Bucură-te, sabie păzitoare a sihaştrilor;
Bucură-te, vestitorul celor ascunse ale voinţei dumnezeieşti;
Bucură-te, adăparea setei noastre de mântuire;
Bucură-te, bogăţia cea necheltuită a fecioarelor;
Bucură-te, mirul cel preadorit al preoţilor cucernici;
Bucură-te, limanul celor ce înoată în marea acestei vieţi;
Bucură-te, foarte folositor celor pe nedrept asupriţi;
Bucură-te, surparea curselor ispititorului;
Bucură-te, oglinda vederilor duhovniceşti;
Bucură-te, apărarea cea tare a celor din primejdii;
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Gavriile, rază vestitoare a Soarelui dreptăţii!

Condacul 10
Ca o tăbliţă întru care s-au scris tainele nevăzute de ochi omenesc pe tine te cunoaştem, Sfinte Gavriile, căci cu slove de aur Tatăl a scris întru tine înfricoşătoarea taină a zămislirii Cuvântului prin lucrarea Duhului, Care ne îndeamnă şi pe noi a-I cânta: Aliluia!

Icosul 10
Din primejdii izbăveşti pe cei ce pururea sunt necăjiţi de asupririle vrăjmaşilor nevăzuţi şi paşii gândului nostru îi îndreptezi către cărările mântuirii, ca să te cinstim toţi cu evlavie aşa:
Bucură-te, pocăinţa celor greşiţi;
Bucură-te, norul vestitor al tainelor Luminii;
Bucură-te, foc nestins al rugăciunii;
Bucură-te, străjerul cel nebiruit al credincioşilor;
Bucură-te, rug nemistuit al înţelepciunii;
Bucură-te, bogăţia cea nerăpită a cuvântătorilor de Dumnezeu;
Bucură-te, îndreptătorul celor blânzi;
Bucură-te, trâmbiţa vestitoare a înţelepciunii;
Bucură-te, glasul cel minunat al binecuvântării;
Bucură-te, tăierea legăturii blestemului Evei;
Bucură-te, uşă cereacă pentru ostaşii lui Hristos;
Bucură-te, frumuseţe neumbrită de cuvântul omenesc;
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Gavriile, rază vestitoare a Soarelui dreptăţii!

Condacul 11
Cu psalmi şi cu cântări ne-ai învăţat pe toţi a cinsti pogorârea Cuvântului la noi, cei ce eram ţinuţi în robia celui rău, ca să ne împărtăşim încă de pe pământ de bucuria mântuirii şi să strigăm Ziditorului: Aliluia!

Icosul 11
Mărturisit-ai fericite slujitorule al Treimii, că mai aproape decât alţi îngeri stai aproape de tronul lui Dumnezeu şi primeşti în auzul tău dulcele cuvinte ale tainelor dumnezeieşti spre a aduce bucurie sufletelor care te cinstesc pe tine aşa:
Bucură-te, nădejdea izbăvirii noastre din nevoi;
Bucură-te, ştergerea lacrimilor maicilor întristate;
Bucură-te, povăţuitorul pruncilor pe căile poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, scăparea celor din adâncul deznădăjduirii;
Bucură-te, scara bucuriei celor căzuţi în întristare;
Bucură-te, mijlocitor spre aflarea voii dumnezeieşti;
Bucură-te, întărirea sufletelor slăbănogite de păcat;
Bucură-te, ridicarea celor greu loviţi de necazuri;
Bucură-te, vestirea bucuriei celor mâhniţi;
Bucură-te, icoană a frumuseţii înţelepciunii Treimii;
Bucură-te, dulce auzire a Stăpânei lumii;
Bucură-te, mângâierea celor scârbiţi de multele ispite;
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Gavriile, rază vestitoare a Soarelui dreptăţii!

Condacul 12
Lui Moise i-ai tâlcuit cartea facerii cu înţelepciunea dată ţie de Dumnezeu, iar acum tâlcuieşte şi în cartea inimii mele voia cea dumnezeiească de mântuire, ca lepădând toată negura întristării să cânt cu bucurie: Aliluia!

Icosul 12
Privind către Frumuseţea Cea negrăită, nu-ţi întoarce privirea nici dinspre noi, cei urâţiţi de multele păcate, ca îndreptându-ne viaţa cu ajutorul tău, să îţi aducem cântări de mulţumire ca acestea:
Bucură-te, bunul chivernisitor al vieţii noastre;
Bucură-te, paza fecioarelor înţelepte;
Bucură-te, auzirea grabnică a celor întristaţi;
Bucură-te, stea ce risipeşte întunericul necredinţei;
Bucură-te, cuvântul mângâierii celor scârbiţi;
Bucură-te, toiagul cel orbiţi de păcat;
Bucură-te, frumuseţea ce împodobeşte minţile mai înalte;
Bucură-te, stâncă din care curge apa înţelepciunii;
Bucură-te, lumina cunoştinţei de Dumnezeu a celor neştiutori;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce te cinstesc;
Bucură-te, bucuria celor din necazuri;
Bucură-te, întărirea turnului inimilor pe temelia ascultării de Hristos;
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Gavriile, rază vestitoare a Soarelui dreptăţii!

Condacul 13
O, Sfinte Arhanghele Gavriile, pecetea bucuriei neamului omenesc şi lauda cetelor îngereşti, vino şi în mijlocul nostru şi cu vestirile de mântuire izgoneşte din sufletele noastre toată întristarea, ca împreună cu tine în săltări îngereşti ale duhului să aducem Stăpânului jertfa cântări de: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Icosul 1
Ca o floare culeasă din grădina Raiului ai adus Fecioarei Preacurate cântarea cea veselitoare "Bucură-Te!", care umple inima de mireasma credinţei şi pleacă şi gândurile noastre smerite a te cinsti pe tine cu flori de cuvinte ca acestea:
Bucură-te, crin sfinţit întru adierile Duhului;
Bucură-te, rază plinitoare a voii dumnezeieşti;
Bucură-te, vestitorul Darului Celui Nevăzut;
Bucură-te, descoperitor al legământului pecetluit;
Bucură-te, grabnic plinitor al cuvântului dumnezeiesc;
Bucură-te, veselia celor ce nădăjduiesc în mila Domnului;
Bucură-te, dar ceresc vestind apropierea darului mântuirii;
Bucură-te, oglindă întru care se închipuie taine cereşti;
Bucură-te, frumuseţe dulce ce alungă frica;
Bucură-te, aripă a voii dumnezeieşti;
Bucură-te, cântec ceresc întru auzul inimii;
Bucură-te, podoabă a lumii îngereşti;
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Gavriile, rază vestitoare a Soarelui dreptăţii!

Condacul 1
Ca o stea înaintemergătoare Soarelui dreptăţii te-ai coborât la Cerul Cel prealuminat, la Născătoarea de Dumnezeu, ca să îi vesteşti apropierea zilei mântuirii a toată lumea, întâmpinându-o cu cântări de: Aliluia!

Rugaciune catre Sfântul Arhanghel Gavriil
O, Sfinte Arhanghele Gavriil, desăvârșit lucrătorule, care cu numele și cu fapta mărturisești puterea Celui Preaînalt, către puținătatea omenească apleacă-te cu îngăduință, și veghează-ne în ceasul rugăciunii noastre, și călăuzește-ne spre împlinirea a toată dreptatea, cu mulțimea harurilor anume încredințate ție, că noi în puternicul tău ajutor cutezăm a nădăjdui și ascultătoarei tale slujiri următori năzuim a ne face.
Tu pe oameni cercetându-i din neam în neam, cu bunele și cu relele noastre ne știi; de aceea te rugăm să fii răbdător cu nedesăvârșirile noastre, sprijinindu-ne ca de rele să ne lepădăm, iar întru cele bune să sporim, căci de îndreptarea omului scris este că și îngerii se bucură. Deci pricină de bucurie înleșneste-ne să fim Puterilor cerești celor fără de trup, peste care Dumnezeu fruntaș te-a rânduit, Voievod între Voievozii cei de sus. Fii bucuria noastră și învrednicește-ne să fim bucuria ta, ca întru Domnul bucuriei duhovnicește să ne veselim.
Rugăciunile noastre du-le la Dumnezeu cu iuțimea aripilor tale și de vestirea ta mântuitoare nu ne lipsi pe noi, Binevestitorule, ca pe unii ce nădăjduim cu râvna duhului să biruim neputințele cele trupești și îngerilor asemănători să ne facem, ca dimpreună cu oștirile cerești și cu cetele drepților, spre împărăția luminii celei neînserate cătând, din tot sufletul și cu tot cugetul nostru să aducem mulțămită, laudă și închinăciune Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Înapoi la Acatiste
BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE