Sfântul Gherasim din Kefalonia (20 Octombrie)


Cuviosul şi purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Gherasim cel nou, sihastru cel din Peloponez, ale cărui sfinte moaşte sunt în Chefalonia, în pace s-a săvârşit.

Sfântul Gherasim, Noul Pustnic al Chefaloniei, s-a născut în satul Trikkala din Peloponez. În primii ani ai maturităţii s-a călugărit pe insula Zakynthos, după care a plecat la Muntele Athos unde a devenit schimonah, studiind împreună cu pustnicii de pe Sfântul Munte.

Primind binecuvântare de la părinţi, călugărul s-a dus la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt Dătător de Viaţă al Mântuitorului. După ce a vizitat multe din locurile sfinte din Ierusalim, Muntele Sinai, Antiohia, Damasc, Alexandria şi Egipt, el s-a întors la Ierusalim, devenind îngrijitor de candele la Sfântul Mormânt.

Călugărul a fost hirotonit diacon şi apoi preot de către Patriarhul Gherman al Ierusalimului (1534-1579). Sfântul Gherasim a continuat să trăiască viaţă sfântă. Pentru singurătate s-a retras la Iordan, unde a petrecut patruzeci de zile fără întrerupere. Binecuvântat de patriarh pentru o viaţă solitară, Sfântul Gherasim s-a retras în singurătatea din Zakynthos, unde s-a hrănit numai cu ierburi.

După cinci ani, a simţit dorinţa de a pleca pe insula Chefalonia unde şi-a găsit adăpost într-o peşteră. Sfântul a restaurat biserica din Omala şi a construit o mănăstire de măicuţe unde a trăit, a muncit şi a privegheat neîntrerupt timp de treizeci de ani. El se ruga îngenunchind pe pământul gol. Pentru viaţa lui sfântă, Sfântul Gherasim s-a învrednicit de darul vindecării bolnavilor şi a izgonirii duhurilor necurate.

La vârsta de 71 de ani, sfântul a ştiut că va muri curând. După ce le-a binecuvântat pe măicuţe, a adormit cu pace întru Domnul în 15 august 1579. După doi ani, deschizîndu-i-se mormântul, s-au descoperit moaştele sale întregi şi frumos mirositoare, vindecătoare de boli.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE