Sfîntul Foca încă din tinereţile lui s-a deprins cu toată creştineasca virtute. Ca episcop al cetăţii lui de baştină, adică al Sinopei cea de lîngă Marea Neagră, el a întărit credinţa adevăraţilor credincioşi cu pilda vieţii şi cu dumnezeieştile cuvinte ale gurii lui, scoţînd pe mulţi închinători la idoli din întunericul barbariei şi aducîndu-i la adevărata Credinţă, a lui Hristos. Pentru aceasta păgînii cei cu inimi învîrtoşate 1-au urît de moarte pe Sfîntul Foca.

Acesta a văzut printr-o vedenie dăruită lui de la Domnul că va lua moarte mucenicească: o turturea albă a venit şi s-a aşezat pe capul lui, purînd în ciont o cunună de flori minunate, pe care apoi a aşezat-o pe capul lui. Sfîntul Foca a auzit şi un glas, care a zis: „Iată paharul plin şi băutura amestecată, iar tu ai să-1 bei pe acesta!" De la această vedenie Plăcutul lui Dumnezeu a înţeles că în curînd moarte mucenicească pentru mărturisirea lui Hristos Domnul va lua.

El nu s-a temut, ci cu mulţumită şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu s-a încins pentru calea muceniciei gătită lui. La scurtă vreme, un anume principe, Africanus, 1-a chemat pe Sfîntul Foca la anchetă, supunîndu-1 după aceea unor torturi bestiale.

Torţionarii 1-au bătut cu sălbăticie şi i-au umplut tot trupul de răni. Apoi, ţinîndu-l o vreme în temniţă, 1-au aruncat în apă clocotită, unde viteazul oştean al lui Hristos şi-a dat sfîntul lui suflet, şi s-a sălăşluit astfel întru bucuria Domnului său. Sfîntul Sfinţit Mucenic Foca a luat cununa veşnicei slave în timpul domniei împăratului Traian.

Acest sfînt proroc a trăit cu mai bine de opt sute de ani înainte de Hristos. Sfînta Tradiţie zice că el a fost fiul văduvei din Sarepta Sidonului, pe care Prorocul Ilie 1-a înviat din morţi.

Prin aceea că a fost înghiţit de o balenă uriaşă [un chit] în al cărei pîntece a stat trei zile şi trei nopţi, el a închipuit cele trei zile pe care le-a stat Mîntuitorul Hristos în mormînt; şi, prin ieşirea lui din pîntecele chitului, el a închipuit învierea Domnului nostru Hristos din morţi. Toate cele privitoare la acest minunat proroc al lui Dumnezeu se află scrise în Cartea prorocului lonâ din Sfînta Scriptură a Vechiului Testament.

Acest Sfînt Foca a fost compatriotul Sfîntului Sfinţit Foca pomenit tot întru această zi [vezi mai sus]. El a avut o grădină în cetatea Sinope de la Marea Neagră, pe care o cultiva cu mîinile lui.

El miluia pe toţi trecătorii cu roade din grădina lui, iar sufletele aceloraşi le miluia cu cuvîntul lui Dumnezeu. Dar un anume dregător prigonitor al creştinilor, auzind de el şi de faptele lui, a trimis acolo soldaţi care să îl ucidă. Sfîntul Foca i-a primit pe soldaţi cu atîta ospitalitate neprefăcută, încît aceştia nu au mai avut curajul să împlinească crima poruncită.

Dar Sfîntul Foca nu i-a lăsat, ci i-a convins să-şi ducă misiunea pînă la capăt. La locul uciderii lui, deasupra sfintelor lui moaşte făcătoare de minuni, s-a ridicat o sfîntă biserică purtînd hramul numelui lui. Sfîntul Foca este cu deosebire cinstit de marinari, iar ajutorul lui îl cheamă toţi cei care călătoresc pe mare. Sfîntul Mucenic Foca Grădinarul a luat mucenicia la anul 320.

Sfîntul Cosma se trăgea dintr-o familie nobilă din Bulgaria. Cînd părinţii lui au voit să-1 însoare, Sfîntul Cosma s-a refugiat la Muntele Athos. El a fost sihastru şi mare făcător de minuni.

El s-a nevoit cu toate nevoinţele pustniceşti într-o peşteră de lîngă Mînăstirea Zografu. Preasfînta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat lui, nu numai o dată. El este cunoscut ca cel mai mare ascet şi făcător de minuni dintre Părinţii zografiţi. Vestita chilie în care s-a nevoit în tăcere Sfîntul Cosma, biruind acolo toate căpeteniile diavoleştiexistă şi astăzi, în partea de nord-vest a Sfintei Mînăstiri Zografu.

Fiind plin de harul Duhului Sfînt al străvederii, el a arătat evenimente de la mari depărtări de timp şi spaţiu. El a adormit întru bătrîneti adînci, în douăzeci şi două de zile ale lunii septembrie din anul 1323, strămutîndu-se, după o viaţă plină de lupte duhovniceşti încununate de biruinţă, la cereştile locaşuri ale bucuriei Domnului Hristos.

Acesta a fost un Plăcut al lui Dumnezeu care s-a nevoit şi s-a săvîrşit în veacul al şaselea (Vezi Cugetarea dintru această zi).

Acest Sfînt lonâ a fost tatăl Sfîntului Theofan, Scriitorul de Canoane şi al Sfîntului Theodor Scrisul. El a fost făcător de minuni, şi s-a săvîrşit către Domnul la Mînăstirea Sfîntului Sava cel Sfinţit, în veacul al nouălea.

O, cetate a Ninivei! Tu colcăi de păcat,

Iar Domnul pre lonă trimite să te vindece pe tine!

Dar lonă nu vrea, fuge, de Domnul se ascunde.

Ci unde vrei tu, lonă, de la Domnul să fugi?

lonâ adoarme, şi-n timpul somnului lui

Furtună mare Domnul ridică.

Domnul nu se grăbeşte, ci la timp potrivit,

El pe tine te află, proroce lonă!

Izbit fiind de valuri, de chit înghiţit,

Tu strigi: "O, de Cine am fugit?

Indrăznit-am eu, vierme iar nu om, ca să fug de Cel

De Care nimeni nu se poate ascunde!"

Domnul pre lonâ bate dar îl şi miluieşte,

Şi prin a Lui Providenţă îl proslăveşte în veci.

Tu ninivitenilor, Proroce, să le proroceşti n-ai voit,

Dar printr-a chitului pedapsă silit eşti acum

Lor să li-L vesteşti pre Hristos Cel Veşnic!

Nu voieşti cu cuvinte? Vesti-L-vei deci prin fapte,

Vesti-vei aşadar a omului moarte şi înviere!

Ale tale fapte, lonă Proroce, nu vor pieri nicicînd,

Şi prin a ta pildă Domnul pururea oamenilor va grăi.

El prin tine pururea arăta-va a Domnului mare milă

Care te-a mîntuitpe tine, şi cetatea Ninive.

Prin tine arăta-se-va puterea pocăinţei

Şi a lui Dumnezeu iertare.

Ţie ţi-a părut rău de un vrej ce s-a uscat,

Iar Domnul ţi-a arătat cu cît mai mult

Ii este Lui milă de oameni.

Pentru rugăciunile Sfîntului Proroc lonâ,

Mult îndurate Doamne,

Izbăveşte-ne pre noi de iadul cel de veci!

Cînd omul simte fără putinţă de tăgadă mila lui Dumnezeu asupra lui, el este uimit, ca trezit dintr-un somn urît, şi îi este ruşine de orbirea lui în faţa marii milostiviri a lui Dumnezeu.

In vremea împăratului Iustinian era mai mare peste strîngătorii de impozite din Africa un anume Petru, bărbat foarte bogat, dar foarte rău şi nemilostiv. Cerşetorii se plîngeau mereu că nu au văzut niciodată măcar un bănuţ de la acest Petru. Odată unul dintre ei a pus rămăşag că îl va face pe Petru să-1 miluiască, şi fără să vrea.

El atît de mult s-a ţinut de el cerşind în urma lui, încît de mînie, Petru 1-a lovit cu ce a avut la îndemînă, iar la îndemînă atunci a avut o pîine. Bucuros, cerşetorul a luat pîinea şi a fugit, îndată după aceea Petru a căzut greu bolnav şi a avut o vedeie: se făcea că îl interoghează sălbatic diavolii din iad.

Se afla acolo şi o balanţă. Pe unul din talerii acelei balanţe diavolii îngrămădeau păcatele lui Petru, iar celălalt taler stătea gol, ridicat în sus. în jurul talerului gol plîngeau îngerii, căci nu puteau afla nici măcar o singură faptă bună care să echilibreze măcar un pic balanţa vieţii lui Petru. Unul dintre îngeri a zis: "Nu avem decît pîinea cu care 1-a lovit mînios, alaltăieri, pe acel cerşetor.» îngerii au pus acea pîine pe cîntar, şi pîinea a biruit greutatea păcatelor lui Petru. Terminîndu-se vedenia, Petru şi-a zis: "Cu adevărat, nu vedenie, ci adevăr aievea văzut-am eu acum, căci toate păcatele din copilăria mea şi pînă acum s-au perindat sub ochii mei.

Iar dacă acea pîine pe care am aruncat-o cu mînie în cerşetor a avut atîta putere, oare cîtă putere nu vor avea milosteniile pe care le voi face de bună voie, cu dragă inimă, şi din toate puterile mele?» De atunci înainte Petru s-a făcut cel mai milostiv bărbat din cetate. El şi-a împărţit toate averile săracilor, şi s-a vîndut pe sine rob pentru treizeci de glabeni de aur. Dar şi pe aceştia i-a împărţit ca milostenie la săraci, întru Numele lui Hristos. De atunci el s-a numit Petru cel Milostiv.

Să luăm aminte la mînia lui Dumnezeu împotriva Regelui losafat (II Paralipomena 18-20):

• La cum losafat s-a aliat cu idolatrul Regele Ahab şi aproape că a pierit;

• La cum el s-a aliat şi cu Regele Ohozia, şi iarăşi a suferit pierderi mari;

• La cum Domnul nu voieşte ca cei credincioşi să se unească cu necredincioşii.

Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mîngîietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac (Ioan 14: 16).

Fraţilor, acolo unde este iubire, poruncă nu mai există. Rugămintea ia locul poruncii, între cei care au dragoste unul faţă de celălalt, rugmintea are o putere mai mare decît o are porunca între cei care nu se iubesc.

Sfîntul Proroc Isaia numeşte Sfinta Treime Mare Sfat (Isaia 9: 5), iar pe Fiul întrupat al lui Dumnezeu înger de Mare Sfat - adică, Vestitor. Dar ce legătură are acest Sfat cu unitatea din sînul Treimii? Dar omul însuşi unul singur este, şi totuşi zicem că el se sfătuieşte cu sine însuşi. Căci mintea omului o întreabă pe voinţa lui: "Poţi tu aceasta?"

Apoi o întreabă pe inima omului: "Voieşti tu aceasta?" Apoi voinţa şi inima omului împreună o întreabă pe mintea lui: "Ştii tu cum să facem noi ca să dobîndim aceasta?" Şi cu toate acestea omul care se sfătuieşte astfel cu sine este unul singur, o singură persoană. Desigur, nu am adus aici decît o comparaţie palidă şi plină de eroare a modului în care are loc Sfatul din sînul Sfintei Treimi, căci între Persoanele Sfintei Treimi nu există ignorare a voii Uneia din partea Celorlalte Două, nici subordonare a Vreuneia faţă de Cealalte Două, ci deplina armonie şi egalitate domneşte între Persoanele Sfintei Treimi. Ceea ce voieşte Tatăl, imediat voiesc şi Fiul şi Duhul Sfînt. Şi alt Mîngîietor vă va da [Tatăl] vouă. Să observăm cu cîtă siguranţă ne grăieşte nouă Fiul lui Dumnezeu!

Este siguranţa Aceluia Care ştie că orice va cere sau va sfătui să se facă se va şi împlini grabnic, şi va fi şi binecuvîntat de Marele Sfat al Sfintei Treimi! Tatăl va voi să trimită, iar Duhul va primi cu bucurie să fie trimis! Fiul lui Dumnezeu nu zice: Mă voi ruga Tatălui Meu ca să vă trimită, şi cred că vă va trimite. Ci El zice: Mă voi ruga Tatălui Meu ca să vă trimită, şi El vă va trimite: Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mîngîietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac.

Prin aceste cuvinte se descoperă deplina egalitate a Fiului cu Duhul Sfînt. Cu alte cuvinte Domnul zice: Tatăl vă va trimite vouă alt Mîngîietor, egal în putere cu Mine, Deofiinţă cu Mine, şi de Aceeaşi Cinste cu Mine. El puternic este ca să lucreze pentru Mine în modul Lui propriu, potrivit însuşirilor Lui de Persoană Dumnezeiască, care sînt doar ale Lui, diferite de însuşirile Persoanei Mele, Care sînt Fiu.

O, fraţilor, oare vedem noi cum lucrează tainic mîntuirea noastră Persoanele Cele Nedespărţite ale Sfintei Treimi? Oare vedem noi ai Cui sîntem? Oare vedem noi care este cinstea noastră, de cîtă onoare sîntem noi învredniciţi, noi cei muritori şi plini de păcate?

O Preacinstită şi Preaslăvită Treime Sfîntă Doamne, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pre noi păcătoşii,

Căci noi numai Ţie Unuia ne închinăm, şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin.