Primul Sinod Ecumenic [de la Niceea, din anul 325] a rînduit că Anul Bisericesc trebuie să înceapă în ziua de Intîi Septembrie. Pentru vechii evrei luna septembrie marca începutul anului civil (vezi Ieşirea 23: 16), ea fiind luna în care poporul lui Israel strîngea recoltele şi aducea mulţumită lui Dumnezeu. Aceasta a fost ziua în care Mîntuitorul a intrat în Sinagoga de la Nazareth (Luca 4: 16-21), a deschis Sfînta Carte a Prorocului Isaia şi a citit profeticele cuvinte: Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul Ma uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi dezrobire şi celor prinşi în război libertate; Să dau de ştire de un an de milostivire al Domnului şi de o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru (Isaia 61: 1-2).

Trebuie să ştim că luna septembrie a fost aceea în care împăratul Constantin cel Mare a repurtat victoria împotriva lui Maxenţiu, duşmanul de moarte al Creştinismului. In urma acestei victorii cîştigate cu ajutor dumnezeiesc, Constantin a proclamat libertatea creştinilor de a se închina Unuia Dumnezeu Iisus Hristos, în tot Imperiul Roman care atunci coincidea cu întreaga lume civilizată. Timp de multe veacuri, anul civil al lumii creştine a urmat structura anului bisericesc, începînd şi el la l septembrie. Mai tîrziu însă lucrul acesta s-a schimbat, începutul anului civil transferîndu-se la l ianuarie. Schimbarea a intervenit mai întîi în Occident, iar mai tîrziu, şi în Rusia, sub Ţarul Petru cel Mare.

Sfîntul Simeon Stîlpnicul s-a născut în Siria, din părinţi ţărani. La vîrsta de optsprezece ani, el a părăsit casa părintească şi s-a tuns monah. El a luat asupra sa cele mai aspre nevoinţe călugăreşti, ajungînd cu postul şi pînă la patruzeci de zile. Apoi s-a făcut începătorul unei nevoinţe pînă la el necunoscute, aceea de a se ruga zi şi noapte de la înălţimea unui stîlp, de unde şi-a luat şi numele de „stîlpnic." La început, stîlpul a fost înalt de şase coţi; mai apoi Sfîntul i-a mai adăugat încă şase, apoi încă zece, apoi încă paisprezece, pînă cînd, în cele din urmă, înălţimea stîlpului a ajuns de patruzeci de coţi. De două ori a venit maica lui la el, voind să-i vadă faţa. Dar de fiecare dată, necoborînd de pe stîlp, fiul ei i-a zis: „Nu mă tulbura, maică. De va voi Dumnezeu, ne vom vedea faţă către faţă întru a Sa împărăţie." Sfîntul Simeon Stîlpnicul a luptat cumplit cu taberele drăceşti, pe care le-a biruit de fiecare dată cu rugăciunea către Dumnezeu. El a lucrat multe şi mari minuni, vindecînd cu cuvîntul şi cu rugăciunea pre mulţi dintre cei ce zăceau în boli grele. La stîlpul lui venea popor de pretutindeni, bogaţi şi săraci, împăraţi şi robi. Nimeni nu pleca de la Stîlpul Sfîntului Simeon neajutorat. Sfîntul Simeon le vindeca bolile, le alina durerile sufletului, îi povăţuia pe calea vieţii, îi certa pe cei care nu credeau drept.

El a convins-o pe împărăteasa Eudoxia să se lepede de erezia lui Eutihie, şi să creadă ortodox. El s-a nevoit în timpul domniilor lui Teodosie cel Mic, Marchian şi Leon cel Mare. Sfîntul Preacuvios Simeon Stîlpnicul, primul Stîlpnic al Creştinătăţii, a trăit pe pămînt pînă la vîrsta de una sută şi trei ani. El s-a săvîrşit cu pace către Domnul în prima zi a lunii septembrie, din anul 459. Sfintele lui moaşte au fost mutate la Antiohia, şi aşezate într-o sfîntă biserică purtînd hramul său.

Iosua a fost conducătorul poporului evreu după moartea lui Moise. Din cele mai multe sute de mii de iudei care au ieşti din Egipt, doar acest losua şi Caleb au trecut cum se cuvine cei patruzeci de ani de pustie şi au intrat în Pămîntul Făgăduinţei (Numerii 26: 64-65; 32: 12). losua a trăit una sută şi zece ani pe pămînt, cu aproximativ 1440 de ani mai înainte de întruparea Domnului Hristos. (Citeşte despre credinţa lui losua în Dumnezeu, despre faptele şi minunile lui, la Cartea lui losua Navi.)

întîiul dintre Stîlpnici Sfîntul Simeon este,

Bătrîn luminat de sus, de lumina nefăcută,

El de bună voiepe-al unor noi nevoinţe Stîlp a urcat.

El viu a fost cerului, iar pămîntului, mort.

El şi-a cîştigat mîntuirea cupostiri,

Privegheri, şi post.

în zorii dimineţii a lui maică la Stîlp vine:

„ Fiul meu, coboară să te pot vedea!"

Dar Sfîntul nu-i răspunde.

Maica pe fiu îl roagă, iară şi iar.

Sfîntul atunci către maică zice:

„Eu, maică, sînt al împăratului Cerurilor

Rob. Cunoaşte că astă viaţă

O luptă faţă de trup nemiloasă şi o pregătire este.

Timp de grăiri deşarte nu avem.

Ci du-te, maică, şi calea cea bună alege,

Grijeşte~ţi de suflet, şi vieţuieşte

După poruncile lui Dumnezeu.

Căci după astă viaţă o alta începe:

De bine luptăm aici, acolo ne vom încununa.

Binevoind Hristos şi-aflîndu-ne vrednici,

Pe al tău fiu îl vei vedea atunci.

Atunci doar, maica mea,

Adevărată va fi

Bucuria vederii."

în timpul vieţii acesteia trebuie să folosim tot ceea ce este necesar pentru cultivarea sufletelor noastre, căci după ce moartea ne va despărţi de această lume nimic nu vom lua dincolo, decît sufletele noastre, aşa cum ni le-am format de-a lungul vieţii trupeşti. Pe cînd avea optsprezece ani, pe Sfîntul Simeon atît de mult şi de arzător l-a preocupat mîntuirea sufletului lui, încît întru o bună zi a căzut cu faţa la pămînt şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să îi arate calea mîntuirii. în această stare aflîndu-se, şi rugîndu-se cu lacrimi, îndelung, el a avut o vedenie în care se făcea că sapă la o temelie spre a înălţa o zidire şi că, epuizat de efort, s-a oprit ca să-şi tragă răsuflarea. Dar un glas de sus i-a zis: „Sapă mai adînc!" El atunci îndată s-a ridicat iar la lucru, săpînd mai adînc, mai din greu. Atunci glasul a grăit iar: „Destul îţi este acum. Zideşte dar ceea ce ai pornit a zidi: căci fără neyoinţă, nimeni nu va putea zidi nimic, nicicînd." Cei care se nevoiesc puţin, zidindu-şi casa sufletului lor pe băltoaca puţin adîncă a senzualităţii, îşi zidesc casa vieţii pe nisip, care nu îi poate adăposti nici măcar în această viaţă; cu atît mai puţin în veşnicie.

Să luăm aminte la fărădelegile lui David (II Samuel 11):

La cum David împăratul a comis adulter cu Batşeba, soţia lui Urie, pe cînd Urie se afla la război;

La cum David îl trimisese pe Urie în acel război tocmai ca Urie să îşi afle în el moartea; Cum s-a mîniat Dumnezeu pe David pentru aceasta.

La început a fost Cuvîntul (Ioan 1:1).

Logosul, Cuvîntul inteligent şi raţional, a fost dintru început. El se referă la Natura Dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Hristos.

Fraţilor, zicînd la început, oare vom crede noi că prin aceasta se pune vreun hotar temporal Cuvîntului lui Dumnezeu? Sau că Dumnezeu L-a născut pre Fiul Său Unul Născut într-un moment din timp? Nicidecum! Căci naşterea Fiului lui Dumnezeu din Tatăl nu este un eveniment al timpului, ci al eternităţii; timpul este o categorie care aparţine acestei lumi căzute şi trecătoare, pe cînd cele ale Dumnezeirii sînt în şi din veşnicie. Oare mai rămîne soarele soare, dacă îl despărţim de lumina pe care o dă? Oare mai rămîne omul om, dacă se va lua mintea de la el? Oare mai rămîne dulcea miere miere, dacă îşi va pierde desăvîrşit dulceaţa ei? Nicidecum, nici una dintre acestea. Cu atît mai puţin poate cugeta cineva pre Tatăl fără de Logosul Lui, fără de Cuvîntul Lui Raţional, fără de înţelegerea Lui, fără de înţelepciunea şi Puterea Lui, pre Tatăl fără de Fiul Lui Cel Co-etern cu Sine. Deci, fraţilor, spusa întreagă a Evanghelistului nu se referă la începutul Fiului lui Dumnezeu din Dumnezeu Tatăl, ci mai degrabă la începutul istoriei lumii create şi al mîntuirii neamului omenesc.

Acest început este din Cuvîntul lui Dumnezeu, din Fiul lui Dumnezeu. Căci El este începutul şi al facerii lumii şi al mîntuirii ei. Oricine vrea să vorbească despre facerea lumii văzute sau a celei nevăzute, sau despre mîntuirea lumii, trebuie să înceapă cu începutul.

Acest început este Cuvîntul lui Dumnezeu, înţelepciunea lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu. De exemplu, dacă ar dori cineva să relateze istoria unei bărci ce naviga pe un lac, ar începe cam aşa: „La început a fost un lac, şi pe acel lac naviga o barcă..." Nici un om înţelept nu ar presupune de aici că lacul a luat fiinţă exact în momentul în care s-a aflat şi barca în apele lui. Nici un om înţelept nu va scoate din cuvintele acestea ale Evanghelistului: La început a fost Cuvîntul, înţelesul că Logosul, Cuvîntul lui Dumnezeu, S-a născut din Dumnezeu în momentul facerii lumii! Aşa cum lacul a fost cu mult mai înainte ca să navigheze barca pe el, tot aşa Cuvîntul lui Dumnezeu a fost mai înainte cu o eternitate de începerea Zidirii!

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce eşti Unul Născut al Tatălui şi de o fiinţă cu El şi cu Duhul Sfînt, luminează-ne şi ne mîntuieşte pre noi,

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.